top of page
Search
Writer's pictureAna-Maria Ciobanu

Lucruri in care cred


Dacă ți-ar garanta cineva ca nu te lovești, te-ai lasă să cazi?.... Sa atingi cu fata pământul pe care îl calci, sa îl mirosi ? De acolo, de jos, poate ai reuși sa privești în sus și sa vezi cerul de deasupra ta...... Între pământul pe care îl calci și cerul care te acoperă, se așterne o poveste..numita viata!


Este un privilegiu și o sărbătoare sa trăiești! Sa trăiești cu sete și cu dor de tine... Fiecare respiro ca și cum este prima gura de aer care te umple de lume.. Fiecare expiro ca și cum este ultima expirație prin care te dăruiești lumii...

M-am regasit in acest poem de Martha Medeiros si vreau sa il impart cu voi:


"Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței,

urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;

cine nu-și schimbă existența;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea,

cine preferă negrul pe alb și punctele pe „i” în locul unui vârtej de emoții,

acele emoții care învață ochii să strălucească,

oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;

cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile „responsabile”.


Moare câte puțin cine nu călătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuși.

Moare câte puțin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că „a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim…

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înșeli, înșală-ți stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.

Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi…"


0 comments

Comments


bottom of page